În spatele fiecărei campanii se află o familie reală, cu o poveste reală. Fiecare donație ajunge direct la cazul pe care alegi să îl susții.

Sprijin medical

Primii pași

Delia are nevoie de orteze specializate pentru mers. Află povestea ei și cum o poți ajuta printr-o donație.

Vezi campania
Sprijin educațional Campanie de informare

Burse pentru elevi

Ce burse pot primi elevii din învățământul preuniversitar, cât valorează, ce acte cer și până când se depun. Include și programele de burse oferite de fundații și companii.

Vezi campania
Sprijin educațional Campanie de informare

Drepturile elevilor cu dizabilități sau CES

O hartă a drepturilor pentru familiile cu copii cu dizabilitate sau cerințe educaționale speciale: evaluare, sprijin în școală, examene, burse, prestații și transport. Ce se cere, de unde și până când.

Vezi campania
Sprijin medical

Povestea lui Ioan

Ioan are nevoie de sprijin pentru tratament și recuperare. Află povestea lui și cum îl poți ajuta printr-o donație.

Vezi campania

Poți face diferența chiar acum

Fiecare campanie activă înseamnă o familie care are nevoie de ajutor acum. Cu sprijinul tău, o putem susține prin momentele grele.

Vezi și campaniile încheiate