Actualizat la 17 septembrie 2026

Mulți părinți din comune sau orașele mici plătesc din buzunar naveta zilnică a copiilor la școală, fără să știe că legea le dă dreptul la transport gratuit. Nu este un ajutor social, nu depinde de venitul familiei și nu presupune un dosar de sărăcie. Este un drept prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, iar costul este suportat de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației, direct către operatorul de transport.
Pagina aceasta explică cine are dreptul, ce ai de făcut ca să-l obții și ce poți face dacă ți se refuză.
Cine are dreptul
Ai dreptul la transport gratuit dacă elevul:
- este înscris în învățământul preuniversitar de stat;
- învață într-o altă localitate decât cea în care are domiciliul;
- se deplasează cu transportul public rutier județean sau interjudețean.
Gratuitatea se acordă pentru deplasarea dus-întors între localitatea de domiciliu și localitatea în care elevul este școlarizat, pe durata cursurilor școlare.
Dar dacă elevul învață în localitatea de domiciliu? Legea prevede gratuitatea și la serviciile publice de transport local, inclusiv metropolitan. Ce diferă este cine organizează și cine finanțează serviciul: acolo rolul revine autorității publice locale, nu bugetului de stat. În plus, unde nu există transport public, primăria sau școala pot organiza transport cu autovehicule școlare, conform Legii nr. 162/2024.
Pe scurt: dreptul la transport gratuit către școală nu se oprește la marginea localității. Se schimbă doar mecanismul. Dacă în localitatea ta nu există nici transport public, nici microbuz școlar, citește mai jos secțiunea despre suma forfetară.
Ce ai de făcut
1. Depune o cerere la școală
Părintele, reprezentantul legal sau elevul major depune o cerere scrisă la unitatea de învățământ, pe hârtie sau online, în care comunică traseul și operatorul de transport folosit.
Termenul prevăzut de normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 810/2023 este de 5 zile lucrătoare de la începutul anului școlar. Cursurile anului școlar 2026-2027 au început luni, 7 septembrie 2026.
Dacă ai depășit termenul, depune cererea oricum și cere număr de înregistrare. Fără o cerere înregistrată nu ai pe ce să te bazezi dacă vrei să contești ulterior.
Termenul de 5 zile organizează procedura, nu închide definitiv ușa. Normele prevăd expres că unitățile de învățământ completează sau modifică tabelele nominale cu elevii navetiști ori de câte ori este nevoie, în caz de transfer sau de schimbare a domiciliului elevului. Listele nu sunt înghețate la începutul anului.
2. Completează corect datele cerute
Cererea trebuie să cuprindă:
| Ce se cere | Observații |
|---|---|
| Numele și prenumele elevului | — |
| CNP-ul elevului | — |
| Adresa de domiciliu de la care se deplasează zilnic | Trebuie să coincidă cu adresa înregistrată în SIIIR |
| Traseul, dus și întors | De la domiciliu la școală și retur |
| Distanța în kilometri între localități | Între localitatea de domiciliu și cea a școlii |
| Operatorul de transport folosit | Numele firmei de transport |
| Tipul transportului | Local, metropolitan, județean sau interjudețean |
Am pregătit un model de cerere gata făcut, pe care îl printezi și îl completezi de mână. Îl găsești în secțiunea „Documente utile” din dreapta paginii.
3. Cere număr de înregistrare
Depune cererea la secretariatul școlii și cere să fie înregistrată. Păstrează o copie cu numărul și data. Este singurul lucru care dovedește, mai târziu, că ți-ai făcut partea.
Capcana care blochează cele mai multe cereri
Adresa scrisă în cerere trebuie să fie exact cea la care elevul este înregistrat în SIIIR, sistemul informatic al învățământului. Dacă familia s-a mutat și nu a anunțat școala, adresele nu se potrivesc și cererea poate fi respinsă.
Înainte să depui cererea, întreabă la secretariat ce adresă apare în sistem pentru copilul tău.
Ce acte doveditoare ia copilul cu el în autobuz sau în microbuz
Accesul în mijlocul de transport se face pe baza documentului de transport și a unuia dintre următoarele documente școlare:
- cardul național de elev valabil;
- carnetul sau legitimația de elev emisă de școală, cu viza pentru anul școlar în curs;
- adeverință eliberată de unitatea de învățământ.
Adeverința este soluția pentru primele săptămâni de școală, până se pun vizele pe carnete. Se cere la secretariat și se eliberează pe loc.
Dacă ți se cere totuși bani la urcarea în autovehicul
Nu te certa cu șoferul — de cele mai multe ori problema nu e la el.
Pe baza cererilor primite de la părinți, școala întocmește tabele nominale cu elevii navetiști, pentru fiecare traseu și operator, și le transmite operatorului de transport și inspectoratului școlar. Dacă numele copilului nu a ajuns pe acel tabel, operatorul nu are pe ce baza gratuitatea.
Deci prima întrebare o pui la școală: a fost inclus copilul meu în tabelul nominal trimis operatorului?
Fiecare unitate de învățământ desemnează o persoană sau o comisie pentru gestionarea facilităților de transport. Inspectoratul Școlar Județean Argeș ne-a confirmat că nu deține lista acestor persoane, deci trebuie să întrebi direct la secretariatul școlii cine se ocupă.
Dacă nu există niciun mijloc de transport
Există și situația în care copilul nu învață în localitatea de domiciliu, dar nu are cu ce să ajungă la școală: nu există transport public, nu există curse școlare și nici mijloace ale școlii sau ale consiliului local. În acest caz, elevul beneficiază pe durata cursurilor școlare de o sumă forfetară lunară.
Nici aici nu te duci la primărie. Tot școala întocmește un tabel nominal separat, cu elevii navetiști care nu sunt școlarizați în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu și care nu beneficiază nici de transport public, nici de transport asigurat de școală sau de autoritatea locală. Tabelul conține obligatoriu numărul de kilometri între localitatea de domiciliu și localitatea școlii.
Valoarea unitară lei/kilometru se stabilește anual prin hotărâre a consiliului județean. Deci: cererea o depui la școală, iar suma o aprobă județul.
Caz aparte: școala de muzică, de artă, sportivă sau specială
Pentru clasele primare și gimnaziale, copilul învață de regulă în localitatea de domiciliu. Există însă situații în care asta nu e posibil, pentru că școala potrivită se află în altă parte: școlile de muzică, de artă și cele cu program sportiv, precum și școlile speciale.
Din ianuarie 2026, legea prevede expres pentru aceste cazuri că elevii de nivel primar și gimnazial înscriși la o unitate de învățământ special sau vocațională, în altă localitate decât cea de domiciliu, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, în funcție de distanță, pe durata cursurilor școlare.
Două lucruri de reținut:
- Copilul nu trebuie să aibă vreo dizabilitate sau vreun certificat CES ca să beneficieze. Pentru un elev de la școala de muzică din Pitești, criteriul este tipul unității de învățământ, nimic altceva.
- Decontarea se face prin inspectoratele școlare, nu prin unitatea de învățământ. E un alt canal decât cel descris mai jos, iar la secretariatul școlii poți primi un răspuns corect pentru procedura obișnuită și complet nepotrivit pentru situația ta.
Procedura concretă de aplicare este încă în curs de clarificare. Detaliile, inclusiv ce se întâmplă dacă ți se spune că nu se poate, sunt în pagina despre drepturile elevilor cu dizabilități sau CES — unde am tratat pe larg această prevedere, pentru că îi privește și pe copiii din învățământul special.
Un drept în plus, dacă elevul stă în gazdă sau la internat
Elevii cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea unde studiază și localitatea de domiciliu, astfel:
- contravaloarea a 4 călătorii dus-întors pe lună;
- contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate cu maximum 2 zile înainte și 2 zile după fiecare sărbătoare legală.
Decontarea se face din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ, pe baza documentelor de transport.
Păstrați biletele. Fără ele nu se poate deconta nimic.
Ce facem în continuare
Am solicitat Inspectoratului Școlar Județean Argeș și Consiliului Județean Argeș informații despre modul concret în care se aplică aceste prevederi în județ. Răspunsurile primite stau la baza acestei pagini.
Pentru elevii cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale există un set de drepturi distinct, cu alte termene și alte documente. L-am detaliat într-o pagină separată, unde se găsește și procedura pentru elevii din învățământul vocațional.
Continuăm demersurile pe două teme rămase fără răspuns clar: procedura concretă de sesizare atunci când un operator refuză gratuitatea, și situația copiilor care se deplasează la școală în interiorul aceleiași localități, dar dintr-un sat aflat la distanță.
Dacă ai întâmpinat probleme în obținerea gratuității, spune-ne. Ne ajută să știm unde se blochează lucrurile.
Temeiul legal
- Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 — art. 83, facilitățile de transport pentru elevi
- Legea nr. 12/2026 pentru modificarea art. 83 din Legea nr. 198/2023 — decontarea transportului pentru elevii de primar și gimnazial din învățământul special sau vocațional
- H.G. nr. 810/2023 — aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi
- Normele metodologice privind gratuitatea la transportul rutier pentru elevi — Anexa nr. 2 la H.G. nr. 810/2023, art. 3
- Legea nr. 162/2024 — utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor
Legislația se modifică. Verifică forma în vigoare pe Portalul legislativ sau întreabă la secretariatul școlii.
Această pagină are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Informațiile au fost verificate la data de 16 septembrie 2026, pe baza legislației în vigoare și a răspunsurilor oficiale primite de la Inspectoratul Școlar Județean Argeș (nr. 29/08.09.2026) și de la Consiliul Județean Argeș (nr. 21071/16.09.2026).
Întrebări frecvente
Trebuie să dovedesc că am venituri mici?
Nu. Gratuitatea nu este condiționată de venit și nu presupune anchetă socială.
Copilul meu merge la școală în aceeași localitate în care locuim. Se aplică?
Nu, acest drept privește doar deplasarea între localități diferite. Pentru transportul în interiorul localității există un alt cadru legal, iar organizarea revine primăriei sau școlii.
Am ratat termenul de 5 zile. Am pierdut dreptul?
Depune cererea oricât de târziu și cere număr de înregistrare. Termenul privește procedura, nu existența dreptului, dar fără cerere înregistrată nu poți susține nimic mai departe.
Cine plătește, până la urmă?
Statul, prin bugetul Ministerului Educației, direct către operatorii de transport public. Operatorul nu pierde bani acordând gratuitatea — își recuperează contravaloarea prin decontare.
Pot depune cererea online?
Da, dacă școala acceptă acest lucru. Legea prevede expres că solicitarea se poate face în scris, pe hârtie sau online. Cere confirmare de înregistrare și în acest caz.
Copilul meu merge la școala de muzică în alt oraș. Se aplică?
Da, iar din ianuarie 2026 există o prevedere dedicată pentru elevii de primar și gimnaziu înscriși la unități de învățământ vocațional sau special în altă localitate. Nu e nevoie de niciun certificat medical sau de orientare școlară — contează doar tipul școlii. Decontarea se face prin inspectoratul școlar.
Ajută-ne să continuăm aceste demersuri
Informarea comunității despre drepturile la care are acces necesită timp și resurse. Sprijinul tău ne ajută să documentăm și să explicăm astfel de drepturi mai departe.
Sprijină-ne