Primii pași pentru Delia

Delia nu a renunțat. Părinții ei nu au renunțat. Mai lipsesc câțiva oameni de bine.

Delia are 3 ani și 8 luni. S-a născut după o lipsă severă de oxigen, care i-a afectat creierul. Face kinetoterapie din prima lună de viață, iar terapiile s-au înmulțit odată cu vârsta ei. Familia ei trăiește dintr-un singur salariu și, cu greu, reușesc să acopere terapiile, lună de lună.

Progresele se văd, dar mai e un drum lung de parcurs. Încă nu merge singură și încă nu vorbește, dar părinții ei nu se opresc.

Ce îi lipsește acum

Delia are nevoie de o pereche de orteze specializate pentru mers, care să îi corecteze poziția vicioasă a picioarelor și să îi îmbunătățească sprijinul pe picioare în timpul mersului susținut și să o ajute să câștige controlul asupra picioarelor. Perechea de orteze este destinată atât purtării pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Neutilizarea lor la timp va produce complicații prin scurtarea tendoanelor și se poate ajunge la intervenții chirurgicale nedorite.

Costul estimativ pentru aceste orteze este de 6.000 de euro (aproximativ 30.600 lei), mult peste ce poate acoperi o familie care își susține deja terapiile.

O sumă mare pentru o familie. O sumă mică pentru mulți.

Pentru o singură familie e o sumă prea mare, imposibil de strâns într-un timp așa de scurt. Dar împărțită între mai mulți oameni, imposibilul devine posibil:

O donație de 50 de lei înseamnă aproape 1% din drumul până la primii pași. 600 de oameni care să facă acest efort și acoperim toată suma.

Tu poți fi unul dintre ei.

Nu e o poveste despre un miracol. E despre o familie care muncește în fiecare zi și despre oameni care pot face, împreună, un pas pentru un copil care nu a făcut încă primii pași.

Cum folosim banii

  • Sumele încasate se folosesc numai pentru această campanie.
  • Ortezele se plătesc direct furnizorului. Dacă acest lucru nu este posibil, suma se transferă în contul părintelui, pe baza facturii, cu justificarea utilizării la final. Nu se dau bani în numerar.
  • Din donații nu reținem cheltuieli administrative, în afară de comisioanele de procesare a plăților.
  • Dacă se strâng mai mulți bani decât e nevoie sau rămân sume neutilizate, ele merg către alte cazuri medicale similare sprijinite de asociație, conform regulilor noastre interne.
  • La final publicăm un raport anonimizat cu destinația banilor.

Pentru companii: sponsorizare prin contract conform Legii nr. 32/1994. Pentru plătitorii de impozit pe profit, suma se scade din impozitul datorat, în limitele legii. Vezi detalii despre sponsorizare sau scrieți-ne la .

Susține Primii pași

Alege o sumă:

Tipul donației:

Vei fi redirecționat către Stripe pentru o plată securizată.

Acest site este protejat de reCAPTCHA — se aplică Politica de confidențialitate și Termenii de utilizare Google.


Sau donează prin transfer bancar:

Beneficiar:
ASOCIAȚIA INIȚIATIVĂ PENTRU NORMALITATE, EDUCAȚIE, SPRIJIN ȘI IMPLICARE
Banca:
Banca Transilvania
IBAN:
RO24BTRLRONCRT0DF8727203
CIF:
55092079
Detalii plată:
Donatie - Primii pași